loloablestuff

De Ce Renunţ la Produsele L’Oreal&Co?

Posted on: 17 Iunie 2014


Pff, unele din voi or să mă urască. Transform blogul acesta pe zi ce trece din beauty blog în personal blog, însă profit de acest mijloc de diseminare a informaţiei pentru a atrage atenţia asupra unei probleme importante.

Deşi nu sunt vegană (dar îmi aleg cu atenţie sursele de unde îmi achiziţionez mâncarea), nici nu sunt de acord cu violenţa împotriva animalelor (şi mai ales nu cu cea împotriva oamenilor!). Într-o lume ideală, toţi oamenii ar trăi deasupra limitei sărăciei în condiţii mai mult decât decente şi antreprenorii nu s-ar chinui să găsească cele mai eficiente metode de a scădea preţurile produselor lor, metode care implică şi rele tratamente aplicate animalelor. Dar noi nu trăim într-o lume ideală.

L’Oreal este cel mai mare actor de pe scena cosmeticelor din întreaga lume, pentru că deţine o mulţime de alte branduri sub umbrela sa. Din păcate, nu a ajuns în această poziţie prin cele mai etice şi corecte metode. Spun asta pentru că L’Oreal testează produsele pe animale. Deşi pe pagina oficială, L’Oreal specifică clar că ei NU testează produsele sau ingredientele pe animale DECÂT dacă legislaţia din anumite ţări o cere, producătorul nu specifică faptul că legislaţia din China îl obligă să o facă. Răspunsul etic al L’Oreal ar fi să îşi scoată produsele de pe piaţa chineză, însă China reprezintă cea mai mare piaţă de desfacere, aşa că L’Oreal se complace în situaţia de a testa pe animale. La prima vedere, e o singură excepţie, însă excepţia este resprezentată de o piaţă poate la fel de mare precum cea europeană.

PETA estimează că cel puţin 72 de animale sunt folosite pentru testarea unui singur produs.

Cruelty Free International afirmă că iepurii sunt omorâţi şi că ingredientele din cosmetice le sunt turnate animalelor în ochi.

Aşadar, de astăzi îmi auto-impun un embargo faţă de produsele L’Oreal şi nu numai. Spun asta pentru că lista întreagă a brandurilor achiziţionate de L’Oreal include:

  • Vichy
  • La Roche Posay
  • Garnier
  • Maybelline
  • Lancome
  • Shu Uemura 
  • Urban Decay
  • Clarisonic
  • Giorgio Armani
  • Yves Saint Laurent
  • Biotherm
  • Kiehl’s
  • Skinceuticals
  • Ralph Lauren
  • Cacharel
  • Helena Rubenstein
  • Diesel
  • Viktor&Rolf
  • Redken
  • Matrix
  • Kerastase
  • Essie
  • The Body Shop
  • Mizani
  • Pureology
  • Sanoflore
  • Inneov
  • Guy Laroche
  • Roger&Gallet
  • Softsheen.Carson
  • Maison Martin Margiela
  • Yue Sai

Aşadar, sunt multe din brandurile pe care le folosesc sau la care tânjesc şi eu. Chiar sunt curioasă cum va decurge următoarea sesiune de cumpărături cosmetice. Probabil se va desfăşura online, pe iHerb, având în vedere gama de produse organice pe care o oferă.

Pe voi cum vă afectează problema testării pe animale? Data viitoare când vreţi să cumpăraţi vreuna din acele firme, vă rog, gândiţi-vă cum v-aţi simţi dacă în locul acelui iepuraş ar fi animăluţul vostru de acasă!

 signature LoloableStuff Blog

Anunțuri

29 răspunsuri to "De Ce Renunţ la Produsele L’Oreal&Co?"

Iepuras, sau un beagle 😦 (vezi Beagle Freedom Project)

Apreciat de 1 persoană

Chiar nu contează ce fel de animal e supus testării, vreau să înceteze 😦

Apreciază

Acest articol este exact ceea ce simt si eu fata de acest concert.
Ai un sincer „Multumesc” din partea mea!

Apreciat de 1 persoană

Mulţumesc mult pentru susţinere!

Apreciază

inteleg punctul tau de vedere, dar ma intreb daca nu ar testa produsele pe animale, ar fi mai rau pentru oameni, fiindca nush ce alte metode de testare ar fi la fel de sigure :/

Apreciază

Există o industrie întreagă care creează ţesuturi artificiale (piele, ochi, unghii) pe care se testează în UE, SUA, etc. Este, într-adevăr, mai scumpă această metodă, ceea ce explică de ce chinezii, mereu în goana de a găsi şi oferi cele mai mici preţuri, obligă prin lege la testarea pe animale, mai ieftină.

Apreciază

deci sa inteleg ca din pct tau de vedere e mai ok sa testeze pe animale atata timp cat noi suntem safe? doamne dumnezeule..nu mai zic nimic.

Apreciază

ok, dar in China e problema si acolo multe branduri isi tin fabricile, si altii in afar de LÓreal fac la fel…

Apreciază

Am luat primele cosmetice pe care le-am avut la îndemână:
Olay e made in EU
Derma-E e made in USA
NYX e made in Germany
Oriflame e made in Poland
Flormar e made in Turkey
GOSH e made in Denmark.

Deci, există alternative 🙂

Apreciază

Stiam de asta de ceva timp..eu oricum nu ma dau in vant dupa produsele L’oreal..Mi se par scumpe pt calitatea oferita. Am o singura oja ca am prins-o la promotie :))
Iar din ce firme ai postat tu, in afara de apa termala LRP si Cicaplast, nu folosesc nimic. Ah scuze, de la Maybelline am 2 farduri crema. Vichy e varza, Garnier vai mama lui (am luat o masca si imi cadea parul), iar de restul n-am bani =)). I think I’m good.

Apreciază

Ahahaha, ce repede ai rezolvat!
Eu chiar eram fan a fondului de ten La Roche Posay, a fardurilor şi ojelor Maybelline, a rimelurilor L’Oreal (Telescopic, mai ales); Mă bătea gândul să strâng bani şi pentru Clarisonic 😦

Apreciază

Neah..am incercat toleriane mousse si e prea uscacios pentru mine (bine ca era o mostra). Rimelurile Lóreal nu m-au tentat pt ca am vazut o data un videoclip cu abagiu si se vedea clar ca erau aplicate gene false modelului asa ca m-am dezumflat de la dorit ceva de la ei :)). De la Maybelline am zis – doar alea crema mi se par super tari, in rest..
La oje traiasca Essence!
Clarisonic can’t use – fata sensibila..mici urme de acnee, no thanks :))

Apreciază

Uite d-asta îl evit eu pe Abagiu pe unde pot :)))

Apreciază

:)) ce bine ca nu sunt singura. cand am mai zis cuiva ca nu-mi place de el, se uita la mine de parca cine stie ce obraznicie mi-a iesit pe gura..vai doamne :)))

Apreciază

Ah, mie nu mi-a plăcut niciodată. Nu văd diferenţa dintre el şi oricare meicap hartistă de pe youtube care machiază cu Ruby Rose, dar cine mă aude zice că sunt rea şi invidioasă 😀

Apreciază

=))) zau ca atat ne baga pe gat Lóreal ca am nevoie de lamaie de fiecare data cand citesc ceva despre el :)) Dar nah..ce stim noi astea amatoare :))))

Apreciază

😦 vai, numa de nu ar fi fost si The Body Shop pe lista aia, i love their stuff si ei tot timpul au campaniile alea cu organic trade ingredients, ajutam populatia de femei din Africa de unde sunt nucile de macadamia si asa mai departe. Bad advertising move, The Body Shop, really bad!

Apreciază

Da, şi eu am rămas uimită că e şi The Body Shop acolo. Dacă tot se laudă de cât de environmentally friendly sunt ei, să dea un exemplu până la capăt!
Iar cea de-a doua dezamăgire pentru mine este Shu Uemura. La ce produse scumpe (şi bune!) au, m-aş fi aşteptat să nu fie aşa avizi de profit încât să se dedea la orice. Mă rog, de fapt, asta e valabil pentru tot L’Orealul.

Apreciază

uite chiar acum citeam ca The body Shop nu testeaza pe animale, dar sunt sub umbrela L’oreal si de aceea sunt pusi pe listele companiilor care o fac. Am gasit oricum o lista mult mai mare aici http://veganrabbit.com/list-of-companies-that-do-test-on-animals/

Ieri am trecut pe la TBS si m-am tot codit sa iau ceva, dar boyfriend cred ca mi-a facut lehamite pana la urma, tachinandu-ma vreo juma de ora cu povesti cu iepurasi cu urechi flocoase in custi, si am plecat cu mana goala.

Apreciază

devine chiar foarte greu cand vezi lista sa nu folosesti chiar nimic de pe ea 😦

Apreciază

Ştiu, e motivul pentru care nu mi-am mai cumpărat absolut nici un produs cosmetic de când am scris postarea respectivă.. 😦

Apreciază

well, you can go natural handmade all the way… ma refer la oamenii care vand cosmetice 100% naturale pe care le-au facut acasa din uleiuri si ingrediente naturale, si care le vand pe breslo, de exemplu.E o sansa de 1% sa nu-ti priasca ceva din compozitie, dar stii sigur ca e cruelty free si natural in totalitate. Mie, pana acum, tot ce am incercat de acolo, mi-a priit.

Apreciază

E o idee, dar prefer să cumpăr de pe iHerb 🙂 Acolo am acces la ingrediente mai benefice decât banalele uleiuri, unturi, etc pe care le am şi eu acasă, oricum. Mă refer aici mai ales la acizi cu pH-ul corespunzător, squalane şi niacinamide 🙂

Apreciază

eu am inceput sa-mi prepar singura cosmeticele dupa ce am descoperit elemental, un site care comercializeaza ingrediente bio si ofera retete detaliate pt a prepara cam toate produsele cosmetice pe care le folosim. il recomand cu caldura, tot ce am realizat pana acum e net superior oricarui produs de pe piata 🙂

Apreciază

Urban Decay si the Body Shop sunt cruelty free, sau cel putin asa zice Peta:) Poti sa le cauti aici http://features.peta.org/cruelty-free-company-search/index.aspx

Apreciază

Aşa este, apar în acea listă, dar în acelaşi timp sunt listate sub umbrela L’Oreal şi uite ce spune PETA despre L’Oreal.
http://www.peta.org/about-peta/faq/loreal-used-to-be-included-on-the-cruelty-free-list-now-i-see-that-it-is-included-on-the-do-test-list-what-happened/

Apreciază

din acelasi motiv am incetat si eu sa mai folosesc produsele lor (care oricum sunt nejustificat de scumpe).

dar, tin sa va precizez ca un producator de cosmetice poate sa:
1. foloseasca ingrediente a caror siguranta pentru om este deja dovedita (si sa inventeze noi retete) – testarea se face direct pe om (pentru un motiv pe care il voi spune mai jos)
2. inventeze noi molecule, necunoscute, care necesita studiu in vitro, apoi in vivo, apoi pe om, sa nu fie cumva inflamatorii sau carcinogenetice (adicatelea, sa-ti provoace cancer).

de ce nu sunt buni iepurasii pentru siguranta dermato-cosmeticelor?
pentru ca au alta piele si reactivitate fata de om.
si pentru ca istoria a demonstrat ca iepurasii pot sa nu dezvolte dermatite, dar toti oamenii se aleg cu rani.
relevanta testelor pe animale in cazul de fata = 0

si sa nu uitam ca talidomida (super medicamentul minune impotriva greturilor matinale) a trecut testul pe soareci si sobolani, dar a provocat malformatii congenitale ingrozitoare copiilor: lipsa membrelor, copii-sirena samd.

so, loreal cauta sa se bage in seama si sa capete niste capital public asociindu-se cu titluri pompoase si oferind premii (vezi premiile loreal-unesco).

PS: fac teste pe animale, acceptate de toate guvernele, pentru ca SE ZGARCESC la bani: e mai ieftin (si aproape garantat) sa ai validare pe iepuri, decat sa platesti femei-subiect sa-ti incerce cremele (de infrumusetare, nu tratament!!!!)

Apreciază

everytime you buy a product from loreal, you kill innocent bunnies for the sake of „beauty”

Apreciază

Alatura-te discutiei...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 666 de urmăritori

Follow Me on Pinterest
Instagram

A fost o eroare la preluarea imaginilor din Instagram. O reîncercare de va fi făcută în câteva minute.

Follow me on BlogLovin

Follow on Bloglovin

Postările mele de la începuturi până în prezent…

Contact Me

7797911894 e9a577ef4e m

Sigma Make-Up Brushes

Sigma Eyeshadow Bases

Free Shipping and 10% Discount on Beauty Products, Accessories and Clothing!

%d blogeri au apreciat asta: