loloablestuff

Posts Tagged ‘lamaie

Şi nu, nu întreb asta doar pentru că au apărut căutări despre păduchi în toate formele lor de n+1 ori pe acest blog. Astăzi chiar vreau să desluşim câteva mituri şi mistere ale păduchilor, întrucât, după frecvenţa întrebărilor, se pare că este încă o problemă reală, chiar şi în secolul XXI.

Dacă m-aţi fi întrebat acum 1 an dacă voi scrie vreodată despre păduchi, aş fi răspuns aproape jignită că nu este una din temele care să-şi aibă locul pe blogul meu, însă dacă acest articol va ajuta chiar şi o singură persoană să realizeze că nu e nimic ruşinos să ai păduchi, este o „boală” ca oricare alta, care se ia din colectivităţi şi cum omul este fiinţă socială, nu are cum să evite acele colectivităţi, eu mă voi declara mulţumită. De asemenea, nu vreau să mai aud comentarii şi preconcepţii legate de legătura dintre sistemul românesc de sănătate şi apariţia păduchilor. Păduchii sunt (încă, da, încă, în secolul XXI) o problemă pentru toate statele lumii. Nu e ca şi cum ar fi naţionalişti sau ca şi cum ar fi avut ei o conferinţă şi şeful lor le-a ordonat să ne invadeze nouă ţara. Spre exemplu, în state europene precum Marea Britanie, Olanda, Italia pediculoza apare cu o frecvenţă mult mai mare ca în România şi nu e vina sistemelor sanitare, ci a obiceiurilor legate de igienă. Acolo e o problemă generată în principal de minorităţile imigrante, la noi e o problemă, punct. Ideea e că nu poţi să controlezi decât propria igienă, nu şi pe cea a celor din jur! Ai luat păduchi, ai luat. Important e ce faci să tratezi şi să previi infestarea şi celor din jurul tău (hint, hint: igienă strictă!), nu ce ocare şi injurii arunci colectivităţii în care îţi petreci timpul.

Ca să nu mă mai lungesc şi să nu mai pornesc polemici, o să abordez problema punctual, de la cele mai generale aspecte, la cele mai particulare:

  • Ce sunt păduchii?  Păduchii sunt insecte mici care trăiesc la nivelul pielii şi se hrănesc cu sânge
  • Cum arată păduchii? Aceştia sunt insecte cu 6 picioare, cu aspect aplatizat şi de mărimea unui bob de susan (între 2 şi 4 mm lungime). Culoarea lor este alb spre gri, la prima vedere putând fi confundaţi cu banala mătreaţă. Ouăle stau lipite de firul de păr, aproape de scalp, fiind şi mai greu de observat.
  • Ce este pediculoza? Pediculoza este denumirea ştiinţifică a cazurilor de infestare cu păduchi. Atenţie! Păduchii se înmulţesc extrem de rapid. Un singur păduche poate depune până la 300 de ouă care vor ajunge la maturitate în aproximativ 14 zile.
  • Cum se manifestă pediculoza? Pruritul (mâncărimea) este cel mai frecevent simptom al pediculozei. De fapt, această mâncărime apare ca o reacţie a pielii la muşcăturile insectelor. Pruritul poate apărea după săptămâni sau chiar luni după instalarea pediculozei, mai ales dacă este vorba de prima infestare. Cele mai comune locuri unde se manifestă pruritul sunt la ceafă sau în spatele urechilor.
  • Cum tratăm pediculoza? În primul rând, NU tratăm pediculoza fără o vizită la medic! De ce? Ca să fiţi siguri/e că este vorba de pediculoză şi nu de alţi paraziţi, ca să analizeze şi larvele din ouă dacă este cazul, ca să nu vă dea tratamente la care să fiţi alergici sau care să influenţe alte tratamente/condiţii (mai ales la gravide!!!). Medicul vă va recomanda produsele cu substanţă activă cele mai potrivite pentru voi. Cele mai eficiente formule: permetrină concentrat 1% şi malathion (contraindicat copiilor sub 6 ani). Alte substanţe active: piretrin, piperonil butilat, lindan sau  ivermectin. Rar folosite sunt şi benzoatul de benzil, tiabendazonul, crotamitonul şi sulful (acesta din urmă fiind recomandat mai des gravidelor şi copiilor mici). Sunt de preferat texturile de gel, cremă sau emulsie, fiind mai eficiente decât cele de tip şampon sau pulbere, însă dacă vreţi să depuneţi un efort suplimentar, puteţi ajuta produsul activ şi cu un şampon antiparazitar (adică şamponul să vină pe lângă produsul activ, nu în loc de!). NU există tratament 100% eficient de la prima aplicare. De cele mai multe ori, va fi nevoie să repetaţi aplicarea produsului activ sau să veniţi cu procedee auxiliare precum pieptănarea cu un pieptăn special pentru a curăţa manual larvele păduchilor de pe firele de păr ori chiar raderea părului.
  • Care sunt cele mai frecvente mituri despre tratamentele pediculozei? Pf, pe lângă cele pe care le puteţi găsi în seria „Ce vă Aduce pe Blogul Meu?„, o singură căutare pe Google vă poate arăta că disperarea de a scăpa de păduchi şi ingeniozitatea omului, fiinţă superioară, au dat naştere unui spectrum de tratamente cu un capăt în „Puţin Ciudat Land” şi celălalt în „Realm of WTF Did I Just Read?„. De la petrol, gaz şi motorină (foarte periculoase mai ales dacă folosiţi sursă de căldură de tipul foehnului sau al plăcii de păr pentru că sunt INFLAMABILE) ori oţet la vopsit cu vopsea cu amoniac şi întinsul părului cu placa de păr (ceea ce POATE deshidrata larvele de păduchi, dar în nici un caz nu subsituie un tratament adecvat) şi de la ulei de oregano, geranium, rozmarin, levănţică sau lămâie (PUTERNIC iritante pentru piele în general, dar mai ales pentru un scalp agresat de substanţele secretatate de păduchi atunci când muşcă pentru a se hrăni), şampoane organice foarte scumpe la maioneză, soluţii pentru muşte sau alte insecte, etc.
  • Ce putem face ca să evităm pediculoza? Cuvinte cheie: o igienă cât mai strictă, pentru că nu există tratament preventiv. Spălaţi la peste 60°C tot ce intră în contact cu capul şi gâtul (lenjerie de pat, prosoape, haine, căciuli, fulare), lăsaţi cel puţin 48 la aerisit rufele spălate (păduchii nu supravieţuiesc fără sursă de hrană), folosirea produselor corespunzătoaare de igienă, folosirea propriilor pieptăne, pălării, eşarfe, etc.

Sper că am mai lămurit puţin lucrurile! Nu sunt vreun expert, dar dacă aveţi întrebări, pot să cercetez puţin, să întreb în stânga şi în dreapta dermatologii pe care îi cunosc.

Multă baftă!

signature LoloableStuff Blog

Mnah, dacă mă întrebaţi pe mine, e cam trist că în secolul 21 trebuie să ducem lupte intense ca să scăpăm de mentalităţile la modă pe vremea bunicii şi ce e şi mai grav e că „formatorii de opinie” din media (online sau scrisă) de multe ori încurajează aceste mentalităţi din dorinţă pură de a avea cât mai multe cuvinte scrise. Iniţial am vrut să dau copy-paste unor „sfaturi”, reţete şi tratamente de pe unele site-uri de tip revistă on-line ca să le analizez pe fiecare în parte, însă nu cunosc exact legislaţia drepturilor de autor aplicabilă în mediul online. În orice caz, dacă sunteţi curioase, le puteţi găsi şi voi la  o simplă căutare pe google „măşti home made”.

Eu una am dat peste reţete de scruburi pe bază de tomate, reţete de toner şi exfoliant din grapefruit, exfoliant din portocale şi lămâie care ar trebui aplicat zilnic, măşti cu suc de roşii şi căpşune care ar trebui lăsate câte 30 minute pe faţă, tonere cu busuioc, dar şi această mică „bijuterie” pe care nu m-am putut abţine să o citez parţial:

Ingiena corecta pentru a scapa de acnee:

 – curatati tenul cu un burete plasa mic si gel de dus. Frecati usor tenul timp de un minut apoi clatiti cu apa din abundenta;

– nu folositi creme. Se recomanda sa tamponati tenul cu o vata imbibata in putin spirt diluat.

SURSA: http://healthy.kudika.ro/articol/healthy~frumusete/18972/solutii-naturiste-sa-scapi-de-acnee.html

O să ignor pretenţiile de jurnalism (ca jurnalist se cade măcar să scrii cu diacritice şi neapărat să îţi verifici informaţiile din cel puţin 3 surse – aceasta e o regulă de aur) şi o să trec la subiect.

Sunt stupefiată de cum încurajează persoanele care poate se confruntă poate pentru prima dată cu acneea (am fost şi eu în pielea lor cândva şi am ascultat aceste „sfaturi” primite online – de aceea acneea mea s-a întins pe o perioadă de 8 ani) sau cu riduri să se bazeze pe „ingrediente” cu (mare) potenţial iritant! Ba mai mult, încurajează sensibilizarea mecanică a tenului înainte de folosirea acelor tratamente din ingrediente cu potenţial iritant.

Pentru oricine nu ştia, sucul de roşii, căpşune, kiwi, lămâie, portocale, grapefruit sau orice alte citrice este iritant! La fel şi busuiocul, menta, scorţişoara, camforul, ylang-ylang-ul, eucaliptul şi altele mai puţin întâlnite! Problema este că şi doctorii şi cosmeticienele te sfătuiesc să le foloseşti pe motiv că „usucă” sau că „fructele au conţinut mare de acizi (prin care se vrea să se înţeleagă AHA) şi fac bine tenului”!

Nu vreau să acuz absolut toate publicaţiile (online sau offline) că dau sfaturi ce pot mai mult să dăuneze decât să ajute şi e adevărat şi că suntem o ţară săracă, unde e scump să te duci la cardiolog sau să-ţi tratezi afecţiuni ce-ţi pun viaţa în pericol, dar să ne mai şi „râzgâim” cu fleacuri precum acneea, defectele de pigmentare, ridurile, etc?! Totuşi, mă tot întreb dacă e chiar atât de mare goana după cititori încât să se scrie „ce vrea lumea să citească”, chiar dacă nu se oferă soluţii concrete şi sfaturi folositoare.

Sunt convinsă (de fapt, mai mult sper decât să fiu convinsă) că există şi sfaturi bune în reviste nu de specialitate, ci de tip tabloid, dar nu acestea sunt cel mai bine mediatizate, promovate, SEO-ite, etc şi ne trage în jos. Pe noi toţi.

End of monologue.


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 666 de urmăritori

Follow Me on Pinterest
Instagram

A fost o eroare la preluarea imaginilor din Instagram. Va fi făcută o reîncercare în câteva minute.

Follow me on BlogLovin

Follow on Bloglovin

Postările mele de la începuturi până în prezent…

Contact Me

7797911894 e9a577ef4e m

Sigma Make-Up Brushes

Sigma Eyeshadow Bases

Free Shipping and 10% Discount on Beauty Products, Accessories and Clothing!

%d blogeri au apreciat asta: