loloablestuff

Posts Tagged ‘SPF

Cam târziu vine postarea aceasta ştiu, dar motivul întârzierii este pentru că.. licenţă! 😦 Dar în sfârşit am scăpat şi sper că frecvenţa postărilor va mai creşte puţin *fingers crossed*

Disclaimer: postarea aceasta va fi plină cu linkuri către produsele iHerb, pentru că în ultima vreme mi-am făcut aproape exclusiv numai de acolo cumpărăturile de produse de îngrijire. De asemenea, pe iHerb puteţi vedea ingredientele produselor (nu multe site-uri oferă această posibilitate) şi puteţi citi recenzii ale altor utilizatori. Trebuie menţionat şi că iHerb este un site „verde” în sensul că preferă să comercializeze produse prietenoase cu mediul, certificate organic dacă se poate, şi, mai nou, a renunţat la a mai printa facturile, trimiţându-le pe mail, în schimb! YAY for environmental friendliness!

 iHerb uses 100% post-consumer recycled paper for 90% of all shipping boxes. Our bubble wrap is 40% recyclable, and we recycle virtually all packing materials received from manufacturers. All in the interest of a healthier, more sustainable planet!

Sursa

Am tot bătut apa în piuă despre importanţa SPF-ului, dar nu cred că am vorbit vreodată despre ce anume ne dă această protecţie solară. Pe din ce în ce mai multe ambalaje şi reclame se foloseşte expresia „filtre solare”. Consider că e bine spus „filtru” doar în cazul filtrelor chimice (organice). pentru că aceste substanţe captează o parte din radiaţia solară şi o absorb.

filtre minerale chimice organice inorganice SPF FPS organic inorganic filters actiune

Acţiunea filtrelor minerale (inorganic filters) şi a celor chimice (organic filters)

Sursa

Evident, cu cât factorul de protecţie solară este mai mare, cu atât mai mare va fi şi procentul din radiaţia solară captată.

Ce e SPF Cum alegem SPF Cat SPF

Sursa

Substanţele care asigură protecţia solară conţinute de un produs se găsesc pe lista cu ingrediente, de obicei trecute separat sub categora „Ingrediente Active”/”Active Ingredients”. Aşa cum s-a menţionat mai sus, ele pot fi minerale/fizice/inorganice (Dioxidul de Titaniu şi Oxidul de Zinc) sau chimice/organice (Avobenzona, Octinoxate, Octisalate, Octocrylene, Homosalate, Tinosorb S, Tinosorb M, Ensulizole, etc). Găsiţi la Pasagera o listă cu descrierea fiecărui filtru şi un tabel cu tipul de radiaţie (UVA/UVB) împotriva căruia apără.

Actiunea razelor solare UVA UVB straturile pielii protecţie solară SPF

Acţiunea razelor solare UVA şi a celor UVB

Sursa

 Aşadar, cele patru criterii după care eu îmi aleg produsele de protecţie solară:

  1. După tipul de radiaţie împotriva căruia vă protejează:  Dintre filtrele minerale, oxidul de zinc protejează mult mai bine împotriva întregului spectru (UVA şi UVB) decât dioxidul de titaniu. Dintre filtrele chimice, unele sunt doar pentru protecţia împotriva UVA (Avobenzona), altele doar pentru protecţia împotriva UVB (Homosalate, Octisalate, Octocrylene), iar câteva sunt „broad-spectrum” (atât împotriva UVA, cât şi împotriva UVB). Personal, mă feresc de produsele cu doar un singur ingredient activ şi care sunt marcate ca „broad-spectrum” pentru că acelaşi filtru poate fi extrem de eficient pentru UVB, dar să nu protejeze 100% şi împotriva UVA (spre exemplu, dioxidul de titaniu). Excepţia de la această regulă o fac pentru produsele cu oxid de zinc. În acest sens, sunt extrem de mulţumită de All Terrain, AquaSport, Broad Spectrum SPF 30 Lotion care conţine doar 16% oxid de zinc ca ingredient activ.
  2. După gradul de sensibilitate a pielii pe care încercaţi să o protejaţi: Filtrele minerale sunt mai potrivite pielii sensibile, cum este cea de pe faţă, pentru că riscul de blocare a porilor sau de iritare a pielii este mai mic. Filtrele chimice, ce blochează porii sau produc iritaţii şi alergii mult mai uşor, sunt mai recomandate pielii mai puţin sensibile, cum este cea de pe corp.
  3. După aspectul fizic al peliculei protectoare: De cele mai multe ori, filtrele minerale lasă peliculă albă la suprafaţa pielii dacă nu sunt procesate nano (Aubrey Organics, Natural Sun, Sunscreen, SPF 45 lasă o peliculă albă groaznică, dar All Terrain, AquaSport, Broad Spectrum SPF 30 Lotion nu lasă deloc, deşi ambele sunt pe bază de oxid de zinc), în timp ce filtrele chimice se confundă cu culoarea pielii.
  4. După textura produsului: În general, pentru faţă prefer produse de tip cremă sau loţiune, în timp ce pentru corp prefer produse-spray. Mare atenţie, însă, pentru că foarte multe produse-spray au alcool în compoziţie! Kiss My Face, Sun Spray Lotion, SPF 30 (filtre chimice şi minerale), Aubrey Organics, Kids Natural Sun, SPF 30 (filtre minerale), All Terrain (variantele Aqua Sport SPF 15, Kid Sport SPF 15 şi Kid Sport SPF 30 – toate cu oxid de zinc) nu conţin alcool.

În concluzie, pentru faţă folosesc loţiuni cu oxid de zinc care nu lasă peliculă albă, iar pentru corp am pus ochii pe unul din spray-urile de la punctul 4, pentru că nu mă deranjează filtrele chimice.

Voi ce produse de protecţie solară folosiţi?

signature LoloableStuff Blog

Etichete:

Ha, ha! Doar nu vă aşteptaţi să pun osu’ la treabă şi să mai scriu şi altceva în afară de postarea lunară din categoria „Ce vă Aduce pe Blogul Meu?”, nu?

Mda, sincer, eu speram s-o fac. Analizând primele astfel de selecţii ale căutărilor de pe blog şi căutările pe care le-am selectat pentru „publicare” în ultima vreme, osbserv că postările astea s-au transformat din o sursă de amuzament într-un pretext pentru a mai clarifica puţin întrebări comune ale tinerelor românce cu mai puţin timp/interes să se documenteze temeinic sau să efectueze analize riguroase ale propriilor caracteristici şi, respectiv, rutine de îngrijire  (şi acum, la auto-analiză, îmi dau seama cât de mult am evoluat ca şi livrator de mesaj, nu neapărat pe blog – primul instinct a fost să-mi identific obiectivele şi publicul ţintă, lol)

avene cleanance k are spf? – NU! Sper că nu s-a dar nimeni cu Cleanannce K şi a zburdat pe stradă în amiaza mare, pe bază că ar avea SPF. Se aplică seara, noaptea, când nu e nevoie de SPF. Chiar dacă folosesc produse cu protecţie solară în timpul zilei,  eu nu am curaj să folosesc exfoliant chimic pe timpul zilei.

poti omori paduchii cu placa – ….

sa invatam despre reflexe,culori,hair stilling – Da, hai să învăţăm! Unde? 😀

pot folosi crema 35+ daca am 30? – Îmi place întrebarea asta. Chiar atât de „pe bune” luăm tot ce scrie pe ambalajele produselor cosmetice? Vârstele trecute acolo au caracter orientativ/de marketing. Eu am sub 25 şi tot folosesc creme pentru 30+ sau 40. De fapt, nici nu contează ce scrie acolo, importante sunt ingredientele. Dacă ţi se potrivesc alea, poţi să foloseşti creme pentru ce vârstă vrei tu, chiar şi dacă ai 15 ani. Ca o regulă, cu cât cremele sunt destinate (pe ambalaj, cel puţin) unei categorii de vârstă mai înaintată, cu atât vor conţine mai mulţi emolienţi, ba unele chiar şi ingrediente de calitate (antioxidanţi, de exemplu).

imagini cu fete rele – x _ X

pt cosuri daca folosesc alcohol camforat cat se poate sta fara sa cureti tenul – NU SE POATE STA, pentru că NU SE FOLOSEŞTE ALCOOL CAMFORAT, nici pentru acnee, nici pentru vreo altă problemă a pielii.

nive shampoo long repair scris in engleza – Cu excepţia primului grup de litere (căci nu se poate numi cuvânt) şi a intrigii tale, este scris în engleză 😉

turmeric amestecat cu fond de ten – Ca să arăţi ca un Oompa Loompa sau care e scopul?

Willy Wonka oompa loompa attacks man virginia orange foundation

signature LoloableStuff Blog

Revin în acţiune cu o postare de sezon.

Mi-a rămas în minte un episod de acum 3 sau 4 ani când o prietenă îmi povestea că a purtat la piscină un fond de ten cu SPF şi s-a cunoscut diferenţa faţă de restul corpului unde nu folosise cremă de protecţie solară (ea e mai colorată de la natură, nu se arde cu una-cu două). La momentul respectiv, am fost încântată că îmi daduse o idee despre cum să mai fac un pas să nu-mi las pielea cea incredibil de albă să se ardă când ies pe afară câte o jumătate de oră. Acum, totuşi, îmi pun altă întrebare: SPF-ul din fondul de ten mă ajută să nu îmi prăjesc pielea, dar asta e tot ce ar trebui să aştept de la el?

După cum v-aţi dat seama şi din titlu, răspunsul este nu. Mica lecţie necesară acestei postări se referă la tipurile de radiaţie ultra-violetă (UV).

Omul nu percepe cu ochiul liber radiaţiile UV ( pe spectrul radiativ unde sunt înfăţişate toate tipurile de radiaţii în funcţie de lungimea lor de undă, radiaţiile UV sunt situate în partea stângă, înainte de radiaţiile vizibile cu cele mai mici lungimi de undă,violet şi albastru, adică Ultra-Violetele au lungime mai mică de undă decât cele vizibile, iar Infra-Roşiile IR au lungime de undă mai mare, iar ochiul uman nu este echipat să le poată vedea – vezi fig. 1). Cu toate acestea, pielea lui le percepe.

Spectrul electromagnetic radiatii ultraviolete UV infrarosii IR vizibile ROGVAIV

Printre efectele pe care radiaţiile UV le au asupra pielii numărăm temuta îmbătrânire prematură, arderea pielii şi apariţia petelor de hiperpigmentare şi degradarea celulelor pielii şi al ADN-ului per total şi, în cazuri extreme, cazuri de cancer de piele. Trebuie făcută şi o diferenţiere: radiaţiile de tip UVA nu afectează direct pielea (nu o „ard”), dar favorizează eliberarea radicalilor liberi şi atacă structura pielii (UVA sunt responsabile pentru îmbătrânirea prematură a pielii), în timp ce radiaţiile de tip UVB înroşesc pielea şi au efecte negative directe asupra ADN-ului din piele.

UV and Visual Sunscreen

Sursa: Wikipedia

Factorul de protecţie solară absoarbe radiaţiile UV, de aceea jumătatea pe care a fost aplicat SPF apare neagră.
Pe cealaltă jumătate, radiaţiile UV sunt absorbite de piele.

Ce e de ştiut despre factorul de protecţie solară din produsele cosmetice?

  1. E posibil să nu protejeze de întreaga gamă de radiaţii solare (UVA/UVB). Dacă atunci când alegem un produs de îngrijire suntem cât mai atente să nu conţină ingrediente cu potenţial iritant, când vine vorba de produse cosmetice, şansele să găsim un fond de ten sau un alt produs de machiaj cu SPF bine formulat sunt minime. Se mai adaugă la socoteală faptul că filtrele minerale au tendinţa să lase la suprafaţa pielii o peliculă albă şi, deci, producătorii de cosmetice le cam ocolesc şi rezultă un produs care fie nu protejează de întreg spectrul de radiaţii, fie conţine (şi) filtre chimice ce au potenţialul de a bloca porii.
  2. De multe ori, SPF-ul din produsele cosmetice de genul fond de ten sau pudră este prea mic. Cele mai multe fonduri de ten au SPF 15, iar acela abia este de ajuns să ne protejeze în timpul iernii. Unde mai pui că am văzut fonduri de ten cu SPF 8 sau 10, te apucă groaza. Evident, există şi reversul medaliei: La Roche Posay Toleriane are SPF 25, iar Shiseido are SPF 42.
  3. Trebuie o cantitate imensă de fond de ten sau pudră pentru a fi atins factorul de protecţie marcat pe ambalaj. Citiţi la Adiana cât produs cu protecţie solară trebuie aplicat pentru a obţine factorul indicat pe ambalaj (hint: 2 mg/cm2) şi acum vă rog să vă imaginaţi 2 mg (sau 1.25 ml) de fond de ten pe fiecare cm2 de pe faţa, gâtul, decolteul vostru sau orice altă zonă a corpului unde îl folosiţi. Luând în considerare şi punctul 2, îmi imaginez că protecţia reală a unui fond de ten cu SPF 15 trebuie să fie undeva între 3 şi 7 (depinzând de câte straturi folosesc, etc). Încântătoare perspectivă, nu?
  4. Zona ochilor rămâne are cele mai mari şanse să rămână neprotejată. Nu e general valabil, dar ştiu foarte puţine persoane care folosesc fond de ten în zona ochilor sau cel puţin pe toată suprafaţa (mă refer aici la arcadă, pliu, pleoapă superioară şi pleoapă inferioară). De cele mai multe ori, mizăm pe primer (există primer cu SPF?), anticearcăn sau creioane iluminatoare pentru a evita aspectul „cakey”, aşa că o cremă (specială pentru ochi sau nu) cu SPF aplicată în jurul ochilor este esenţială!
  5. Poate e doar în mintea mea, dar mi se pare că un fond de ten fără SPF arată mai natural decât unul cu. Şi aici exemplific cu Oriflame EverLasting şi Farmasi High Performance care arată mai natural decât La Roche Posay Toleriane sau Avon Ideal Flawless, deşi ştiţi că îmi plac foarte mult ultimele două. Şi se pare că şi vărul Google este asaltat cu întrebări în legătură cu aspectul fondului de ten cu SPF în pozele făcute cu blitz, deci s-ar putea să am dreptate.

Evident, n-o să spun nu unui SPF cât mai mare în cam orice produs cosmetic, dar cu siguranţă n-o să mă bazez doar pe acel factor de protecţie. În acelaşi timp, tocmai pentru că nu mă bazez numai pe acel factor de protecţie, nici n-o să mă (mai) deranjeze lipsa lui într-un fond de ten sau pudră, ceea ce explică de ce în ultima vreme folosesc (şi îmi place maxim) Farmasi High Performance 🙂

Contează pentru voi factorul de protecţie când vă alegeţi fondul de ten sau pudra?

signature LoloableStuff Blog

Am mai făcut o postare de tipul acesta şi luna trecută şi nu mă aşteptam să fiu „nevoită” să fac una şi luna aceasta, dar adevărul este că s-au schimbat într-o proporţie destul de mare produsele pe care le folosesc zilnic, so here it goes!

April Favorites elf Farmasi Sleek brushes blush Beauty Blender Dupe Elmiplant

1. Fondul de ten Farmasi High Performance  a fost revelaţia lunii! Vine în cea mai deschisă nuanţă ever, are acoperire meh (mică spre medie), dar cu siguranţă buildable şi finish incredibil, în oricâte straturi ar fi aplicat şi se confundă cu pielea, acoperind chiar şi porii lărgiţi. Rezistenţă mare, la fel ca şi Oriflame EverLasting. Singurele minusuri ar fi lipsa SPF-ului şi faptul că se usucă destul de repede şi nu poate fi aplicat cu pensula, rămânănd dâre imense , dar cu bureţelul umezit e perfect!

2. Apropos de bureţei umeziţi, Beauty Blender-ul dupe. Luat de pe eBay. 1$ şi puţin şi free shipping. Works like a charm.

3. Iluminatorul lichid elf Shimmering Facial Whip în nuanţa Lilac Petal – o iubire mai veche de a mea, recent redescoperită.

4. Fardul mono Famasi nr 19 pe care eu îl folosesc pe post de blush. L-aţi văzut aici şi la primul giveaway.

5. Crema Elmiplant Skin Defence SPF 15. O cremă foarte, foarte grasă, dar care tot nu e suficientă pentru nevoile mele. Problema este că până acum nu am găsit ceva mai bun. Primele păreri aici.

6. Pensula de pudră elf Studio.

7. Pensula de blush EcoTools (tapered, nu angled)

8. Paleta Sleek i-Divine Sunset. Aţi văzut-o deja în două EOTD-uri luna aceasta (1 şi 2).

PENTRU FAŢĂ:

April Favorites face fata Farmasi fond de ten High Performance Blush moni nr 19 elf Lilac PetalPENSULE (şi bureţel)

elf powder brush ecotools tapered blush brush beauty blender dupe

Fondurile de ten sunt de multă vreme obsesia mea. Totul a început în şcoala generală, când încercam să-mi acopăr coşurile cu fond de ten, însă acum am nevoie de el pentru mascarea petelor rămase în urma pustulelor şi, în general, pentru obţinerea unui ten ca de porţelan. Ca şi Nicola Roberts de la Girls Aloud, multă vreme am fost complexată de pielea mea prea albă şi ori îmi luam fonduri de ten mult prea închise, fără să-mi pese de diferenţa dintre faţă şi gât, ori încercam să mă bronzez şi să stau bronzată cât mai mult (evident, pentru efecte de pâine prăjită maxim arsă, SPF-ul nici nu intra în calcul). Însă, de ceva timp, am înţeles cu adevărat efectul nociv al razelor Soarelui asupra pielii şi am realizat că şi pielea foarte albă poate fi frumoasă, însă va trebui să îmi aleg cu mai multă atenţie culorile machiajului.

În multele mele pelegrinări prin magazinele, standurile şi site-urile de unde se poate cumpăra fond de ten, corector&pudră, am descoperit că majoritatea nuanţelor pentru ten deschis au subtonuri reci (roz, în general specifice persoanelor blonde). Dar eu am părul castaniu şi ochii verzi, nu mă prea încadrez în rasa ariană.

Iată fondurile de ten în nuanţe cu adevărat deschise peste care am dat eu:

1. Avon Ideal Flawless SPF 15 nuanta Ivory (subton roz) – 43 RON pret intreg in cataloagele Avon (preferatul meu)

Later Edit: 1. Farmasi High Performance nuanţa 01 Fair (preţ: 32 lei în magazinul online Farmasi, 37 lei în Crângaşi Expres Bazaar) – este cu adevărat cel mai deschis la culoare fond de ten pe care l-am încercat! Este chiar puţin mai deschis decât culoarea pielii mele! Se usucă repede şi este foarte rezistent la transfer, dar nu se potriveşte pielii uscate. Subton neutru, este aproape alb!

farmasi high performance fond de ten 01 fair  cea mai deschisa nuanta

2.  Max Factor Lasting Performance 101 Ivory Beige (subton roz – mie mi se pare cel mai deschis din toate pe care le-am văzut), preţ 56.99 RON in DM, dar cred că în majoritatea celorlalte magazine îl veţi găsi mai ieftin, de exemplu în Carrefour este 44.15 RON

3. Astor Skin Match Fusion Make-Up SPF 20 în nuanţa 100 Ivory , preţ 45.99 RON în DM, dar la fel, cu siguranţă îl veţi găsi mai ieftin în alte magazine

4. S-He Silk Matte Make-up 001 Beige Silk, preţ 16.49 RON în DM

5.  Seventeen Time Plus SPF 15, nuanţa 001 Ivory (subton roz), preţ 35 RON la magazinele cu cosmetice din staţiile de metrou – menţionez că am auzit numai lucruri bune despre el, dar încă nu l-am încercat

Evident că îmi voi continua căutarile după cel mai deschis, mai rezistent şi mai hidratant fond de ten prin magazine (vara îmi doresc matifiere, dar iarna caut luminozitate)!

Voi sunteţi în căutare de fonduri de ten în nuanţe deschise sau preferaţi să păreţi mai „bronzate”?

Ca tot am fost astazi la plaja si, desi am stat in mare parte la umbra si m-am protejat constant cu crema cu protectie solara 50 si, respectiv, 30, tot m-am cam prajit pe spate, lucru tare ciudat, avand in vedere ca de obicei ma bronzez doar pe umeri. Dar, nah, stim cu totii ca activitatea soarelui e destul de ciudata in perioada aceasta si cremele/sprayurile de protectie trebuie alese astfel incat sa protejeze de un spectru cat mai mare de radiatii, nu doar UVA, UVB si UVC (nu cred ca exista crema de protectie impotriva ultimului tip de radiatie – eu una nu am auzit), dar si IR sau infrarosu. Asa ca asigurati-va ca SPF-ul cat mai ridicat face parte din rutina voastra zilnica!

 


Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 664 de urmăritori

Follow Me on Pinterest
Instagram

A fost o eroare la preluarea imaginilor din Instagram. Va fi făcută o reîncercare în câteva minute.

Follow me on BlogLovin

Follow on Bloglovin

Postările mele de la începuturi până în prezent…

Contact Me

7797911894 e9a577ef4e m

Sigma Make-Up Brushes

Sigma Eyeshadow Bases

Free Shipping and 10% Discount on Beauty Products, Accessories and Clothing!

%d blogeri au apreciat asta: